De Joia Mare sau de Marele Joy

Azi miroase a oua fierte, nuci, cacao si vanilie. Miroase a rosu si-a piatra de pe drumul din satul bunica’mii. A verde si soare si-a lumanare de la cimitire-n floare. Ma inchipui stand pe deal, pe iarba oleaca umeda mirosind a crud si a primavara aburinda. Spun ca ma inchipui pentru ca azi traiesc joia din amintiri. Poate nu doar azi, poate nu doar eu.

Mamica, de ce nu mi-ai spus ca orasele mari au sa-ti ia bucuria lucrurilor mici? Aia cu adevarat importanta, aia de suflet fain, linistit?

Aici miroase a cafea, ploaie, asfalt si-a hartie de ziar. Azi, in joia ta mare. Ca a lor a fost, sau urmeaza sa fie, depinde de an. Ti se da un ziar la intrarea in metrou sa ai ce citi o ora pana ajungi la munca de 10 ore. Si nu te plangi, mama, calatoresti dimineata si seara cate cel putin o ora pentru ca-ti place sa faci bani, sa-ti permiti sa-ti platesti drumul pan’ la bucatica ta de iarba.

iarba verde

Pleci la scoala  de la cam…18 ani ?!   si te mai intorci doar in vacanta (cate-o saptamana – doua). Si ai plati oricat sa poti sta mai mult, dar nu te lasa societatea, corporatia, gura lumii si constiinta ta de cetatean cu telefon.

Si nu te plangi, ca stii din citatele motivationale de pe Facebook ca  nu emani energia care trebuie, care LE trebuie ..altora. Englezul spune ca nu e bine sa “moan” (bombanesti, comentezi, te plangi) – si nu o faci pentru ca tu ai avut un scop cand ai ales sa pleci sa-ti “faci un rost” . Ce te faci cand scopul pentru care ai plecat s-a pierdut? Ce te faci, mama, cand realizezi ca orasul mare nu e pentru tine, pentru copilul tau, pentru sufletul tau care tanjeste doar dupa un miros de dupa ploaie, ca ala de acasa ? Cum sa-i spun copilei mele ca am trait si muncit in buricul marei Metropole si nu mi-a placut? Ca nu o sa ma creada. Poate doar sa-si aminteasca pe la 30-40 ce-i spun acum,  cand o sa simta pe pielea ei. Mie nu mi-a zis nimeni ca nu voi mai avea timp de mine sau de cei dragi, ca distantele sunt atat de mari incat as trece prin trei orase in tara mea, nu mi-a spus nimeni cum se gestioneaza atacul de panica in metrou, nu mi-a spus nimeni ca voi rata momente importante in viata mea si-a celor dragi pentru ca nu-ti poti lua concediu, nu mi-a spus nimeni sa plec sau sa stau sau sa nu ma bucur de ce pot.

Ne  plac aglomeratia, parfumul fin, cafeaua tare, orele lungi de munca, lipsa celor dragi, feedback-ul angajatorului si vacantele pe care ni le permitem – daca nu ne placeau, stateam acasa intr-un hamac atarnat intre doi copaci, cu copilul intr-o mana si o carte in cealalta.

Ne place sa traim aici doar ca sa asteptam sambata sau vreun bank holiday sa dam fuga la mall, in parc sau la magazinul romanesc din colt. Oh, magazinul romanesc din strainatate, alta poveste, de spus intr-o joi.

Ne e teama ca acasa nu stim ce sa facem cu timpul care nu zboara ca aici, ne e si mai teama ca nu stim ce sa facem cu noi cand ne oprim.

Dar, mama, tare-i fain sa te bucuri de soare si o placinta de Pastele tau acasa. De miros si voie buna acasa. De liniste si timp acasa. De denia bisericii – in care nici macar nu crezi – acasa.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s